Rusia a încasat până la 150 milioane de dolari pe zi din exporturile de petrol, devenind unul dintre principalii beneficiari ai tensiunilor din Orientul Mijlociu, pe fondul perturb...
tbi bank, activă în România, Bulgaria, Grecia, Germania și Lituania a raportat un profit net de 14 milioane de euro în primul trimestru (T1) din 2025, în creștere cu 22% față de n...
Adisam Telecom, un furnizor de servicii de telecomunicații fondat în 1992, specializat în activități precum distribuția de programe TV, telefonie, transmisii de date și servicii IP...
Astfel, cele mai mari creșteri au fost înregistrate de spitale (plus 39%), de segmentul corporate (plus 28%), urmate de clinici (plus 24%) și de laboratoare (plus 19%).
♦ După un început de an în care cererea de credite în piață a fost mai degrabă modestă, în trimestrul al doilea se observă o revenire a soldului de credite acordate companiilor (plus
Viitorii pensionari ai României, adică aproximativ 8,3 milioane de participanți ai fondurilor de pensii private obligatorii Pilon II care cotizează cu o parte din venitul brut luna...
UniCredit Bank, una dintre cele mai mari bănci din România, a raportat pentru primul semestru din 2024 un profit net de 947 mil. lei, în creștere cu 43% față de aceeași perioadă a...
poată profita la maximum de aceste oferte, am pregătit soluții de finanțare fără dobândă: buget de cumpărături în MyWallet de până la 10.000 de lei pentru până la 12 rate prin eMAG plus
Ședința de marți a Bursei de Valori București a fost animată de o tranzacție importantă cu acțiuni Banca Transilvania (TLV), în valoare de 74 de milioane de lei, executată în jurul...