Echipamentele de comunicații mobile ale grupului chinez Huawei ar putea fi eliminate din zonele sensibile ale viitoarelor rețele 5G din Marea Britanie - cum este Westminster – dar și
Astfel, dacă luăm cazul unui ambalaj PET utilizat pentru băuturi, el se poate transforma într-un alt ambalaj pentru băuturi prin reciclare (recycling).
Conflictul din Orientul Mijlociu începe să-și pună amprenta și asupra sectorului bulgar al turismului, primele semne apărând deja în rezervările pentru sezonul estival viitor.
Măsura care-i permite unui procuror să ceară băncii datele financiare ale unei persoane fără acordul unui judecător reprezintă o intervenție nedorită în viața privată a persoanei
2.402 entități au fost auditate și controlate asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public pentru exercițiul
participație majoritară la subsidiara locală a companiei cehe de utilități CEZ după ce activele acesteia vor fi vândute către compania bulgară Inercom, a anunțat ministrul bulgar al