Ministerul Transporturilor, care are pe mână anual un buget de 3 miliarde de euro și care are în derulare marile investiții publice, nu are nici acum un șef, la aproape o lună după
România are economii care pot fi mobilizate pentru investiții, are acces la fonduri europene, are resurse, oameni pregătiți, companii care concurează cu succes pe piețele internaționale
În cazul în care proiectele vor fi finalizate și apartamentele livrate conform promisiunilor în derulare, datoria totală ar fi redusă cu peste 350 milioane lei.
În Brașov urmează să mai fie deschise și proiecte precum Hyatt Regency, a cărui siglă se va afla pe hotelul ARO Palace, dar și un nou hotel sub marca AC Marriott.
Adriana și Ștefan Cristea, doi antreprenori din Cluj mamă și fiu, au în plan investiții de peste 20 mil. euro în parcul logistic Arc Parc din Dej, pe care tot ei l-au inaugurat în 2005