De asemenea, compania austriacă are în portofoliu și câteva clădiri de birouri ridicate în România – Bucharest Tower Center (din Piața Victoriei, actual sediu pentru Hidroelectrica,
contractul cu Ericsson România pentru încă cinci ani, în contextul în care birourile din West Gate găzduiesc unul dintre cele 4 centre globale de servicii Ericsson (GSC – Global Service Center
Astfel, Arena se va transforma dintr-un „retail center” într-o destinație urbană în care poți să îți faci cumpărăturile, să te distrezi și să te relaxezi alături de familie sau prieteni
apropiații, vor să experimenteze meniuri diverse, astfel că, în Shopping City Satu Mare, vor descoperi un mix complex, între magazine, restaurante și cinema”, declară Lavinia Finta, Center
La cinci ani de la intrarea pe piață, compania Medimow Promo Center, care operează brandul, conform informațiilor ZF, a ajuns la aproape 9 mil. lei cifră de afaceri și peste 500.000
Lanțul de agenții de turism Eurolines și TUI Travel Center, unul din cei mai mari jucători, au avut afaceri de 53 milioane de euro în primul semestru, în creștere cu 32% față de perioada
fond ce administrează peste 60 de proprietăți doar în Europa, în valoare de peste 3 miliarde de euro. în România, fondul mai deține clădirile de birouri Floreasca Park și Victoria Center
extindere sunt centrele comerciale, mallurile, brandul Sweet by MarVio fiind prezent în complexul comercial Auchan din Titan, în Mega Mall, Mall Veranda sau ParkLake Shopping Center