„Atât pe piața din România dar și la export am avut două avantaje: apa termală de la Herculane ale cărei proprietăți au fost demonstrate cu ajutorul studiilor clinice și faptul că
Medicover AB, companie listată pe bursa din Stockholm, Suedia, este prezentă în România de peste două decenii cu divizia de clinici, spitale și cea de laboratoare medicale.
Creșterea afacerilor s-a datorat evoluției ascendente pe toate liniile de business ale grupului, cu preponderență în clinici, spitale, farmacii și laboratoare, precum și achizițiilor
Segmentul spitalelor a generat cea mai mare parte a acestei creșteri, cu venituri de 231 mil. lei (plus 19,4% an/an), în timp ce divizia de clinici a adus 300 mil. lei.
2025
► Lucrările de construcții, ianuarie 2025
► „Barometrul stomatologiei & relația de cauzalitate: sănătatea orală – sănătatea corpului”, organizat de Regina Maria Dental Clinics
Momentan, suntem în plin proces de extindere a spațiilor de cazare printr-un proiect unic de tip căsuțe, facilitate de 890 mp spa și wellness, clinică medicină integrativă, parc aferent
Radu Drăgan susține că cei mai mulți dintre pacienți ajung la centrul de recuperare doar în momentul în care au o problemă, întrucât prevenția este destul de scăzută în rândul pacienților