imobiliare în lei se pregătesc să devină istorie după o existență de numai câteva luni deoarece creșterea costurilor de finanțare a împins băncile să scumpească aceste împrumuturi, ceea
Anul 2012 nu a adus revenirea așteptată de mai bine de patru ani în ceea ce privește investițiile imobiliare de pe piața locală, dar a stabilit o serie de noi recorduri care vor fi
Daniel Gross, CEO al Rewe România, compania care operează rețeaua de magazine Penny, spune că în ceea ce privește valul patru al pandemiei de COVID-19, care afectează România deja de
România a produs peste jumătate de milion de tone de mere în 2020, în pofida anului agricol secetos, ceea ce înseamnă 4,5% din totalul Uniunii Europene, situându-se pe locul cinci
Profitul net al asigurătorilor a depășit în primul semestru (S1) al anului 2022 borna în ceea ce privește ritmul de creștere, ajungând la mai mult de o triplare comparativ cu perioada
Lemnul și marmura sunt materialele preferate în ceea ce privește alegerile producătorilor de mobilier și alte elemente din bucătării, este concluzia arhitectului Victor Grosu după Salone