„Tranzacția prin care Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL preia Brikston Construction Solutions SA. este o concentrare economică ce depășește pragurile valorice prevăzute de lege,
Businessul a fost înființat în 2017, iar acționari înainte de preluarea Morphosis Capital au fost Niculina Marin, cu 45% din acțiuni, Camelia Afrem, cu 4% și Compania Imamed Tech SRL
Oradea Shopping City aparținea firmei Shoppingcity Oradea SRL, care era deținută, la rândul ei, de Karias Trading, un offshore cipriot în spatele căruia se afla Gabriel Popoviciu, potrivit
Brand Management SRL a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 14,4 mil. lei (2,9 mil. euro), în creștere cu 34% față de 2023, și cu un profit net de 3,9 mil. lei (785.000 euro
Astfel, ne ducem în trei zone foarte mari, una este aceea de creștere pentru România SA și România SRL și sprijinul în dezvoltarea țării plecând din zona creatoare de job-uri.
Depozitului Bilciurești – Modernizarea infrastructurii sistemului de înmagazinare gaze naturale“, promovat și dezvoltat de Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale DEPOGAZ Ploiești SRL
Andrei Șelaru este acționar în patru firme, anume Selly Media Network, Hustle Entertaiment, Valiza SRL și Beach Please Festival, dintre care doar două au depuse bilanțurile, potrivit
„LPP Logistics a înființat companiile LPP Logistics România SRL și LPP Logistics Slovakia SRO cu scopul de a extinde activitățile logistice dincolo de Polonia, eficientizând astfel
Tot businessul este operat pe o singură firmă, De’Longhi România SRL. Majoritară în total e producția, deși nu există date exacte privind ponderile celor două activități.