Experiența noastră în planificarea, corelarea multi-jurisdicțională și efectuarea unor astfel de proiecte ne-a permis să lucrăm în paralel structuri complexe și solicitante de separare
cinematografe.
”Se poate observa că cele mai mari clădiri de birouri sunt dezvoltate la momentul de față fie lângă mall-uri sau zone comerciale, fie sunt gândite din start cu o structură
Acțiunile Conpet și MedLife au intrat în structura indicelui de referință începând de luni, 20 martie, cu ponderi de 1,54% respectiv 0,92%.
liviu.popescu@zf.ro
reprezentare cât mai fidelă a economiei românești, piața de capital de la București este nevoită să atragă noi companii și să țintească o distribuție a acestora cât mai apropiată de structura
Cele mai importante provocări vizează structura leadership-ului care gravitează prea mult în jurul managementului și lipsa de competențe în rândul angajaților care îi împiedică să performeze
Consiliul investitorilor instituționali, care reprezintă fonduri de pensii și manageri de fonduri, a trimis o scrisoare în care le cere cofondatorilor să reconsidere structura.
Operatorul pieței de capital din România a decis să modifice structura indicelui BET, astfel că pot intra în alcătuire mai mult de 10 companii, dar maxim 15.
Media din octombrie 2016 a fost calculată cu ajutorul unei cercetări efectuate pe un eșantion de companii a cărui structură reflectă mediul de business din România.
Comisia a anunțat că încearcă să determine dacă cele două taxe introduse recent „cu structuri de rate progresive“ sunt conforme cu legislația UE în domeniul ajutoarelor de stat și a
Plastsistem a renunțat încă din 2011 la producția structurilor metalice clasice și s-a orientat înspre producția de structuri ușoare, deoarece la nivel de costuri finale pentru