Carlos Ghosn, șeful Alianței Renault-Nissan, a prezentat astăți la Paris noul Kadjar, crossoverul de segment compact al mărcii franceze realizat pe aceeași platformă cu Nissan Qashqai
constructorii locali Straco Grup (controlat de frații Alexandru și Traian Horpos) și Vega 93 (Corneliu Istrate), precum și nemții de la Geiger se numără printre câștigătorii celor cinci contracte
PAID, compania care deține monopolul pe segmentul asigurărilor obligatorii de locuințe, avea la sfârșitul lunii decembrie un portofoliu de 1,49 milioane de contracte în vigoare, dublu
Regatta Real Estate, companie de consultanță imobiliară cu capital românesc, a tranzacționat în acest an proprietăți în valoare de 25 milioane de euro, în circa 170 de contracte, și
Veranda Mall, centrul comercial din zona Bucur Obor din Capitală, care își va deschide porțile pe data de 27 octombrie, a încheiat contracte de închiriere cu Noriel, Gerovital și LC
comparativ cu 2014, astfel că lanțul de hipermarketuri a devenit primul retailer din economie care depășește pragul de 2 mld. euro cifră de afaceri, după ce businessul a crescut constant
Dunca Expediții, una dintre cele mai mari companii de transport marfă de pe piața locală, cu afaceri de 38 de milioane de euro, va contracta un credit de un milion de euro de la banca
Veranda Mall, centrul comercial inaugurat la sfârșitul anului trecut în zona Obor din Capitală, a încheiat contracte cu doi chiriași noi – retailerul german de modă Orsay și lanțul
vândă locuința au început să reducă drastic prețurile pe care le cer, și oferă discounturi massive pe fondul incertitudinilor politice, în condițiile în care cererea se reduce constant