#8211; CEO & cofondator al Makan Studios Ltd, Bobby Voicu – cofondator & CEO al MavenHut și Andrei Pitiș – antreprenor & angel investor în IT, fondator al Tech-Mind
exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și a capitalului angajat și a cuprins cele mai performante companii din industrie, servicii, comerț, turism, cercetare-dezvoltare și high-tech
Compania a încheiat luna trecută o nouă rundă de finanțare Serie D, în valoare de 225 de milioane de dolari, devenind astfel, cel mai nou unicorn tech prezent și în România.
Porgramul Innovation Labs este organizat de către Asociația Tech Lounge cu sprijinul Orange, Carrefour, BRD – Groupe Société Générale, Continental, OMV Petrom precum și The Romanian-American
Selloff pe Wall Street: Valoarea cumulată a giganților tech din SUA a scăzut cu peste 1.000 de miliarde de dolari în ultimele trei zile de trading
La două ore și jumătate de la startul
reprezentat prin 10 companii – Distribuție Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power, CEZ ESCO România și High Tech
oameni la Internet, azi companiile vor să conecteze cât mai mulți senzori, mașini, obiecte, a declarat Marius Coman, IoT Country Sales Manager, Vodafone România, în cadrul ZF High Tech
Cu peste 25 de ani de experiență în domeniul IT, el va contribui la dezvoltarea, managementul și implementarea strategiei tech privind viitorul digital al băncii în România și Bulgaria
Cu peste 25 de ani de experiență în domeniul IT, el va contribui la dezvoltarea, managementul și implementarea strategiei tech privind viitorul digital al băncii în România și Bulgaria