Vista Bank România (fosta Marfin) își consolidează prezența și pe segmentul de leasing, după ce tranzacția de preluare a Alpha Leasing Romania a fost finalizată.
Garanti BBVA România, una dintre cele mai dinamice bănci de pe piața locală, a semnat un acord de finanțare în valoare de 40 de milioane de euro cu Banca pentru Comerț și Dezvoltare
Programul IMM Invest a ajuns la 50.000 de garanții aprobate cu o valoare totală a finanțării de 35 mld. lei, afirmă Dumitru Nancu, director general al Fondului Național de Garantare
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a lansat ieri la București un nou program pentru sectorul financiar din România, susținut de InvestEU, prin care sunt deblocate
Centrul de tehnologie al Deutsche Bank din România ar putea deveni „inima“ eforturilor de dezvoltare a serviciilor financiare inovative ale gigantului german la nivel global, în condițiile
Bank of America și Goldman Sachs se regăsesc alături de Deutsche Bank pe lista băncilor care au fost implicate în 2025 în împrumuturile realizate de România prin plasamente private