Producătorul de materiale de construcții TeraPlast Bistrița, controlat de omul de afaceri Dorel Goia, solicită ajutor de stat în valoare de aproape 4 milioane euro pentru finanțarea
Românii au lăsat 3 miliarde de euro în 2025 pe vacanțele în Grecia, Bulgaria, Turcia și Ungaria, principalele destinații de vară ale turiștilor autohtoni, potrivit estimărilor ZF.
creșterea numărului de cazuri de infectare cu Covid19, în condițiile în care mediul de business și societatea în ansamblu nu-și mai permit să suporte costul închiderii școlilor și al
În paralel cu deschiderea magazinului din Satu Mare, retailerul de bricolaj va lansa și noul site al companiei dezvoltat în parteneriat cu Orange Business Services.
BET, indicele de referință al Bursei de Valori București, cobora cu 1,1% cu o oră și jumătate înainte de închiderea ședinței de tranzacționare de astăzi, 22 noiembrie și ajungea la
această primă săptămână, dar și pe Teraplast, care pare să fi reatras atenția investitorilor după scăderile înregistrate până la mijlocul lui decembrie“, spune Radu Cojoc, broker al