♦ Ministrul român de finanțe, Florin Cîțu, prezintă drept un succes acceptarea de către Comisia Europeană a planului Bucureștiului de reducere a deficitului bugetar la sub 3% din PIB
Acțiunile Sphera (simbol bursier – SFG), administratorul KFC și Pizza Hut în România, au crescut luni la Bursa de Valori București cu 7%, pe fondul a 12 tranzacții în valoare de 946.050
Gabriel Albu, fost partener fondator și Managing Partner Budușan, Albu & Asociații, își lansează propria casă de avocatură, sub brandul Albu-Legal, specializată în domeniul dreptului
Stomil din Bydgoszcz a fost înființată în urmă cu peste 100 de ani și a fost primul producător de furtunuri hidraulice din Polonia. Din 2022, veniturile au început să scadă, fabric...
La stația Petrom Intercontinental de pe strada Tudor Arghezi, un litru de motorina standard a ajuns azi la 8,43 de lei, cu 15 bani peste prețul afișat ieri, iar un litru de benzină...
Economia Marii Britanii a înregistrat o contracție surprinzătoare pentru a doua lună consecutiv în luna mai, potrivit datelor oficiale publicate vineri, alimentând îngrijorările in...
cea mai mare instituție de credit din România după active, au atins recent noi maxime la Bursa de Valori, cu o evaluare de 6,7 ori profitul net, în timp ce acțiunile BRD sunt cu 30% sub
Primăriei București, în vreme ce ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București) administrează spațiile verzi situate de o parte și de alta a râului Dâmbovița, cunoscute sub