Proiectul se adresează angajaților care lucrează pentru companii precum Ford, Coca-Cola, Renault Technologie Roumanie sau eMag în clădirile de birouri din zona Pipera-Tunari, dar și
De peste cinci ani NCT găzduiește sediile Puma și Fokker – care în această perioadă s-au extins – precum și Strabag Water Technolgies, care ocupă în continuare suprafața
Ivan a deschis piața Pipera în 2012, în mijlocul unei zone în care lucrează angajați ai unor companii precum Ford, Vodafone, Mercedes, eMag sau Renault Technologie Roumanie, dar proiectul
De asemenea, printre executivii români promovați de francezi se numără și Sorin Bușe, directorul Renault Technologie Roumanie, cel de-al doilea mare centru de cercetare al Renault
Ștefan Deaconu s-a familiarizat și cu sectorul public, trecându-și în CV funcții precum cea de director în Senatul României (2004-2005), cea de consilier prezidențial și poziția
Fostul șef de stat, Ion Iliescu a declarat, miercuri, că Federația Rusă a întreprins un act de forță prin anexarea Crimeei, acțiune care, în opinia sa, a schimbat o realitate istorică
Consiliul Județean Cluj a desemnat asocierea dintre companiile ACI Cluj, Electromontaj SA, Nordo Conforest și Erbi Prodcom câștigătoare a licitației pentru construirea parcului industrial
Firma Mar SRL deținută de guvernatorul BNR Mugur Isărescu și familia sa a înregistrat în 2012 un profit net de 470.779 de lei (105.650 de euro), în creștere cu 20% față de nivelul
Romgaz Mediaș (SNG), cel mai mare producător de gaze din țară, se află în negocieri cu o companie americană căreia să-i cedeze un pachet de 50% din cota sa de participare la două perimetre
Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de Consiliul de Administrație al CFR SA, ceea ce duce la încetarea mandatului administratorilor, care acuză factorul