Economia Uniunii Europene este foarte competitivă, însă a rămas în urma SUA sau a Asiei în ceea ce privește inovația tehnologică. În acest context, Herman Van Rompuy, primul pre...
Decizia BNR privind gradul de îndatorare și calculul acestui indicator contribuie la simplificarea procesului de creditare și face calculul gradului de îndatorare pe înțelesul tuturor
femeie din România în 2017, în creștere față de 1,6 înregistrat în 2008 ♦ România a urcat pe locul șase în UE în funcție de nivelul fertilității femeilor ♦ Schimbarea legislației privind
22% de la începutul anului la Bursa de Valori București, peste aprecierea indicelui principal BET, pe fondul condițiilor hidrologice favorabile și al așteptărilor investitorilor privind
Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind reforma administrației centrale și locale, care vizează printre altele reducerea cu 10% a cheltuielilor de
Dincolo de multele prevederi ale primului act normativ, ceea ce a atras atenția au fost măsurile preconizate de reducere a cheltuielilor de personal ale administrației publice, loc...
companie unde omul de afaceri Iulian Stanciu, președintele eMAG, deține 33% din acțiuni, își informează azi acționarii că informațiile publicate pe data 15.01 de către Ziarul Financiar privind