Marian Ion, CEO al ING Hubs România, un hub global de tehnologie care furnizează peste 150 de servicii de dezvoltare software, management al datelor, risc nonfinanciar și audit, susține
SAP România, subsidiara locală a producătorului german de soluții software de business SAP, care a ajuns în România la un număr de peste 700 de oameni în birourile din București, Cluj
Compania de servicii software Qualysoft România, parte a grupului austriac cu același nume, a închis anul 2021 cu afaceri de peste 3 milioane de euro (15 mil. lei), înregistrând o creștere
OVES Enterprise, companie din Cluj-Napoca specializată în dezvoltare software, a reușit să își dubleze încasările în primele șase luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă
Compania de software Starbyte, ce oferă soluții de identificare video la distanță dar și aplicații complexe de tip business process management (BPM) prin care se pot gestiona și ajusta
Softbinator Technologies (simbol bursier CODE), companie românească ce furnizează servicii de dezvoltare software axate în principal pe blockchain, inteligență artificială și DevOps
Ecosistemul național de start-up-uri tech va continua să se dezvolte accelerat, consideră Alina Ștefan, CEO-ul start-up-ului Salarium Fintech, care a dezvoltat o platformă software
25.000 de astfel de specialiști în 2022, a spus într-un interviu pentru ZF Alina Luchian, Academic Education Program Manager în cadrul companiei SAS România și Moldova, furnizor de software
locală FIA Integra, specializată în integrarea și implementarea soluțiilor de business intelligence, management al activelor și management al proiectelor, precum și în dezvoltarea software
Producătorul de software Cognizant Softvision din Cluj-Napoca, unul dintre cei mai mari angajatori de tehnologie din România, cu peste 2.000 de angajați la nivel național, are în plan