Mehiläinen Group este noul acționar al reșelei private, în spatele căruia este fondul de investiții CVC Capital Partners, cu 71%, alți acționari importanți fiind Fondul de Pensii de
Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost semnat cu asocierea dintre firmele Proiect Invest S.R.L., Valex Orizont S.R.L. și Proiect Construct Regiunea S.R.L, potrivit
Anul trecut au fost 8 milioane de conexiuni active de pe terminale mobile, comparativ cu 3 milioane în urmă cu doi ani, a spus Mugur Pătrașcu, managing partner iLeo.
Dezvoltatorul CTP cu sediul in Olanda preia Prologis Park Bucharest A1 din România, deținut de compania americană Prologis și care are chiriași precum Cargo Partner, Geodis, Gefco sau
Ionuț Simion, country managing partner al PwC România, a spus, miercuri, că recuperarea decalajelor față de țările occidentale este una dintre oportunitățile cu care a venit criza pentru
The Vets, una dintre cele mai extinse rețele de clinici veterinare, cu patru clinici și un spital în București, își schimbă acționarii, după ce Partner Vet preia complet businessul.
Dragoș Doroș, tax partner în cadrul companiei KPMG România, afirmă că măsurile fiscale luate de stat pentru sprijinirea mediului de afaceri sunt binevenite, însă sunt doar un prim pas
Aproape jumătate din businessul agențiilor digitale reprezintă promovarea clienților pe rețelele de socializare, a apreciat Laurențiu Dumitrescu, managing partner la Digital Star/Leo
nivelului de transparență și raportare pe care noul regim de solvabilitate Solvency II îl impune, și ar trebui să nu rămână focusați doar pe aspectele complexe privind cerințele de capital