AON România s-a retras din asociația națională a brokerilor
Regret maniera în care se desfășoară acum dialogul și prefer să nu fiu parte acestui context”, a declarat directorul general al AON România, Bulgaria și Europa de Sud-Est, Valentin
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Regret maniera în care se desfășoară acum dialogul și prefer să nu fiu parte acestui context”, a declarat directorul general al AON România, Bulgaria și Europa de Sud-Est, Valentin
Prima se referă la revizuirea articolului 52 alineatul 3 din Constituția României, privind obligația statului de a exercita în mod obligatoriu acțiunea în regres împotriva magistraților
Nu am spus că nu trebuie să i se permită Curții Constituționale… eu regret faptul că în câteva ocazii Curtea a legiferat în plus față de ce era legiferat în Constituție și ca
companiei Transelectrica Comparativ cu anul 2008, sectorul a înregistrat o creștere a afacerilor de 30%, dar o scădere a numărului de angajați cu aproape 30%, cel mai vizibil regres
Scandalul a pornit de la site-ul de investigații Mediapart care ar fi descoperit că ministrul a deținut un cont secret la banca elvețiană UBS timp de 20 de ani până în 2010, scrie The
aduse recent codului fiscal și codului de procedură fiscală sunt binevenite și au ținut cont de opiniile mediului de afaceri, însă acestea două la care facem referire reprezintă un regres
Factoringul fără regres ramâne produsul cel mai reprezentativ, ponderea acestuia în totalul operațiunilor de factoring ajungând la 89%.
Dacă totul e în regulă, nu înțeleg de ce trebuie să ții sub secret aceste informații.
În acest moment la vânzare sunt mai multe bănci, dar procesele se desfășoară destul de greu. ”Nu este un secret că Banca Românească este la vânzare, iar Credit Suisse se ocupă de acest
Slovacia a anunțat că va adopta în aprilie un decret în sensul cererii executivului comunitar, dar acest lucru nu s-a întâmplat. “La recomandarea comisarului pentru mediu, Janez