într-una dintre cele mai dinamice zone din punct de vedere al dezvoltării imobiliare, facilitând astfel consolidarea și extinderea bazei noastre de clienți.”, a declarat Răzvan Gheoca, co-owner
Totodată, această zonă a avut o evoluție spectaculoasă în ultimii patru ani și oferă o perspectivă excelentă din punct de vedere al creșterii calității locuirii”, spune Adrian Stoichină, co-CEO
Strategia Jumbo Center presupune identificarea partenerilor de afaceri care împărtășesc aceeași viziune și principii de afaceri cu Jumbo, co-proprietarul și ancora Jumbo Center, și
Printre principalii chiriași ai clădirii se numără Google, H&M, Red Bull, IWG, Grupul NTT, operatorul de co-working Spaces și o firmă americană de servicii financiare.
achiziția unui teren într-o zonă foarte căutată a orașului susține direcția noastră strategică de a ne extinde prezența dincolo de București”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO
dorim să creăm nu doar locuințe moderne, ci și un spațiu în care oamenii să trăiască echilibrat, conectați atât la infrastructura orașului, cât și la natură”, spune Adrian Stoichină, co-CEO
#8211; Ploiești, un contract de aproape 300 de milioane de euro pe care Euro Construct Trading 98 l-a împărțit cu firmele Spedition UMB (controlată de Dorinel Umbrărescu) și PA&CO