Producătorul și furnizorul de substanțe chimice Chimcomplex (simbol bursier CRC), controlat de Ștefan Vuza, a anunțat la Bursa de Valori București încheierea unui contract de împru...
Vânzări agresive au acaparat bursele la nivel mondial ceea ce a dus la prăbușiri chiar și de până la 10% de la Dow Jones (Wall Street), FTSE 100 (Londra), DAX (Germania), la doar o...
După o zi brutală de luni, indicele Dow Jones își revine pare să își revină pe futures, înregistrând o creștere de 600 de puncte, adică 2,7%. Indicii S&P 500 și Nasdaq au crescut d...
Pentru a proteja câștigurile celor mai slab plătiți angajați, majoritatea guvernelor au mărit salariile minime într-o măsură mult mai mare decât în anii anteriori.
Șapte din zece angajați români spun că și-ar schimba locul de muncă pentru un salariu mai mare, iar aproape 3 din 10 ar renunța la jobul actual pentru o mai mare siguranță a locului
Microsoft au urcat cu 16,6% în ședința de joi, după publicarea rezultatelor trimestriale, iar compania a adăugat circa 480 de miliarde de dolari la capitalizarea bursieră, cel mai mare