utilizeze punctele pick up ale companiei pentru a trimite colete în cele 33 de țări în care este prezent grupul ceh, a explicat Alexandr Jeleascov, managing director al Packeta România
Campioni în Business, un proiect derulat de Enterprise Investors, PwC România și Raiffeisen Bank, program dedicat antreprenorilor români vizionari, a premiat miercuri seara cele mai
împreună în acest mediu economic provocator, marcat de incertitudini, susține Raluca Popescu, vicepreședinte executiv corporate la UniCredit Bank România.
Închirierea echipamentelor IT&C și nu numai este un business care își face din ce în ce mai mult loc pe piața din România, companiile orientându-se spre această soluție de finanțare
Pentru că obiceiurile bune se formează în timp și pas cu pas, programul funcționează având ca resort garanția de 50 de bani pe care o plătim la achiziția fiecărei băuturi și pe care
Generațiile din România au priorități diferite, dar valori comune în gestionarea banilor, arată un sondaj realizat de Raiffeisen Bank România în parteneriat cu Appinio, conform căruia
O nouă subsidiară a Raiffeisen Bank International își face loc pe piața bancară românească, Raiffeisen Digital Bank lansând primul produs de cont curent digital, pentru care susține
Grupul italian UniCredit a convenit condițiile economice cheie pentru fuziunea UniCredit Bank Romania cu Alpha Bank România, grecii de la Alpha Services and Holdings urmând să primească
de reglementare-autorizare din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a fost numit în calitate de membru al consiliului de administrație al societății de asigurări Garanta