Mallul de lângă stadionul Arena Națională, care are o suprafață închiriabilă de 72.000 de metri pătrați și o suprafață construită de 230.000 de metri pătrați, nu este însă finalizat
Timp de trei seri, poți descoperi programe speciale de scurtmetraje românești și europene, documentare, drame, comedii și animații care aduc în prim-plan teme precum iubirea, excesele
Pentru segmentul de companii private compania a pornit cu „comercializarea de produse hardware, webdesign, mentenanță și reparații IT, iar mai apoi a dezvotat linia de business cu soft-uri
Executantul este asocierea TCI & Projektentwicklung SRL & Conpac Arhitect SRL, iar durata realizării contractului va fi de 6 luni pentru proiectare și de 18 luni pentru execuție
Eurostat, instituția care realizează statisticile europene oficiale, a scos Marea Britanie din indicatorii lor statistici, pentru ca cei interesați să poată avea acces la seturi de
Anunțul președintelui Donald Trump de a impune taxe vamale pentru exporturile de oțel (25%) și aluminiu (10%) din China a speriat serios marile burse ale lumii, lovite deja în luna