Cele mai mari companii online după numărul de clienți unici
Cei mai mari jucători din online, din punctul de vedere al numărului mediu lunar de clienți unici, au fost în 2011 - la fel ca în anul precedent - Mediafax Group, Q2M și PRO TV, conform
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Cei mai mari jucători din online, din punctul de vedere al numărului mediu lunar de clienți unici, au fost în 2011 - la fel ca în anul precedent - Mediafax Group, Q2M și PRO TV, conform
Peste 2.500 de manageri din companiile locale au fost prezenți ieri la un eveniment în București la care a venit miliardarul britanic Richard Branson, 61 de ani, fondatorul Virgin Group
Sixt Rent A Car România, parte a New Kopel Group, și-a mărit flota auto, care va depăși 600 de autovehicule în sezonul de vârf, extinderea urmând să susțină o creștere a cifrei de afaceri
Radu Timiș, președintele producătorului de mezeluri CrisTim, un business de aproximativ 70 mil. euro, care își dispută supremația pe această piață cu libanezii de la Caroli Foods Group
consideră că în 2021 investitorii vor miza pe companiile ciclice, adică cele care au fost afectate anul trecut din perspectiva consumului, companii precum Petrom, Romgaz, Sphera Group
turismului, a venit cu ideea dezvoltării unui software de gestionare a veniturilor unui hotel care în prezent este integrat la nivelul platformei unei companii britanice – Travelbook Group
Firma pe care o conduce, Thermo Control Services and Expertise, asigură activități de facility, property și energy management pentru Embasy Group, un dezvoltator care deține în lume
mil. mp de depozite, va mai anunța trei noi tranzacții pe piața industrială până la finalul anului, în contextul în care săptămâna trecută anunța tranzacția cu Cromwell Property Group
finanțare a schimburilor comerciale, bazată pe tehnologia blockchain și dezvoltată în comun de către un consorțiu alcătuit din Bank of Montreal (BMO), CaixaBank, Commerzbank, Erste Group
furnizarea de echipamente și servicii pentru industria de petrol și gaze, s-a întors în România pentru a prelua conducerea diviziei de audit a grupului de companii de reciclare Green Group