„Kaufland Emil Racoviță dispune de o vitrină asistată pentru produse proaspete, cu o lungime de 24 de metri, raion de pește proaspăt, raion extins de legume-fructe, brutărie, produse
universitar olandez similar municipiului nostru, unde există parkinguri supraterane de biciclete și sute de bicicliști care circulă, în siguranță, alaturi de mașini”, a declarat Emil
finanțare, o bancă ce a înțeles specificul agribusiness-ului și ne-a oferit sprijinul și deschiderea necesare în toate etapele de planificare și demarare a investiției”, a declarat Emil
Noul auditor este Deloitte, care înlocuiește firma Socecc SRL, care în 2012 a avut o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
În CA a mai fost ales Lucian Mateescu, fost director general al Raptis Kavouras SRL, firmă deținută de grupul grecesc cu același nume, care a preluat în iulie 2008 Satul Francez de
În 2012 el a a avut un venit anual de 95.6200 de lei din poziția de director zonal al Medcenter SRL, a mai încasat 7.020 de lei din poziția de consilier local la Consiliul Local Brăila
raportate Ministerului Finanțelor, afacerile Lukoil în România merg foarte prost, în condițiile în care principalele două firme din businessul local al grupului rus,Lukoil România SRL
Compania Laurus Medical SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 13,3 mil. lei (3,1 mil. euro) în 2011, potrivit informațiilor existente pe site-ul Ministerului de Finanțe, acestea fiind
cinci ani.“
Societatea este controlată în prezent de fondul de investiții Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatief, cu 27,9% din capitalul social, KJK Cărămidă SRL