Județul Prahova a pus în funcțiune un sistem de management integrat al deșeurilor din România cu ajutorul fondurilor europene, valoarea totală a investițiilor finanțate din POS Mediu
♦ Restructurarea sistemului bancar a continuat în 2018 ♦ Pe parcursul anului trecut 214 sucursale și agenții bancare au fost închise și 1.307 salariați au plecat din sistem ♦ După un
general al Transelectrica (TEL), monopol natural pe piața de energie electrică, a spus ieri că pierderile companiei în al treilea trimestru au fost de 50 mil. lei din serviciile de sistem
unei monede digitale, în condițiile în care aceasta se apropie de o lansare oficială, China urmând să devină astfel prima economie importantă a lumii care introduce un astfel de sistem
Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns finele lunii martie la 62,55 miliarde de lei (12,96 miliarde de euro), în creștere
Acțiunile Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), operator în sistem de franciză al lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, cât și al restaurantelor KFC din Italia și
Erste Bank, companie austriacă care, în România, deține BCR, a doua bancă din sistem după active, a publicat miercuri un raport despre situația economică a României în care, după ce
Compania Capri-Lact din județul Dolj, deținută de Silvia Tworek, de naționalitate germană, care produce în sistem integrat produse din lapte de capră, mizează anul acesta pe vânzări