Procentul companiilor care se reogranizează după ce intră în insolvență este de 2-3%, pentru că procesul de restructurare nu este suficient de bine pregătit, iar modul în care este
Guvernanța corporativă, cartea de vizită a companiilor în fața investitorilor, nu este pentru antreprenorii cărora le plac lucrurile simple și clare, ci pentru cei cărora le place
Digitalizarea în Ro este binevenită, important este să o facem corect, producătorii pe care îi reprezint vor să comunice și să informeze pacienții în medii care până acum nu erau disponibile
Obiectivul nostru este să atingem 2 GW până la sfârșitul acestui an și ne angajăm să atingem acest obiectiv“, a spus Konstantinos Mavros în cadrul intervenției sale de la ZF Power Summit
Apoi, după ce ai pierdut lamentabil alegerile, este aproape imposibil să o faci.
România nu este într-o stare economică proastă. Starea de spirit este proastă.
Piața de energie din România nu este una “competitivă” ci se află, din acest punct de vedere, într-un stadiu asemănător cu cel existent în telecom acum 15 ani când unele segmente de