Astfel, datoria publică externă a crescut de la 32,9 mld. euro în septembrie la 33,7 mld. euro, în octombrie, un plus de 800 de milioane de euro, în condițiile în care deficitul bugetar
Garanti Leasing, parte a Garanti România, a încheiat un acord de finanțare în valoare de 15 milioane de euro cu European Fund for Southeast Europe (EFSE), acesta urmând să fie utilizat
Aderarea Poloniei la zona euro în viitorul cel mai apropiat ar echivala cu un „joc cu focul“ și ar priva țara de unele instrumente fundamentale de politică economică, financiară și
Numărul companiilor mici și mijlocii din zona euro care raportează profituri în creștere este mai mare ca oricând, cel puțin de la criza financiară, potrivit datelor Băncii Centrale
Cei mai mari manageri de bani din România, care au în administrare aproximativ 3 mld. euro, împart aceleași opinii când vine vorba de structura unui portofoliu de investiții: investitorul
Transportatorul de energie electrică Transelectrica (TEL) a semnat un contract de 24,6 mil. lei (5,4 mil. euro) cu Nuclearelectrica pentru achiziția de energie electrică prin intermediul
Compania națională de căi ferate a Lituaniei (Lietuvos gelezinkeliai) a primit o amendă de 28 milioane de euro din partea Comisiei Europene pentru încălcarea reglementărilor antitrust