În acest proces, ne bazăm pe specificațiile clientului și încercăm să găsim datele de contact pe diferite alte surse, cum ar fi cartea de telefoane.
Acolo avem acum două businessuri care sunt în process de on boarding. Încercăm ca încet-încet să intrăm pe piața britanică. Suntem în faza de testare a pieței momentan.
„Consider că acest proces de digitalizare va continua pentru că sunt multe sectoare în care lucrurile se fac mai ușor, fiind sustenabil și economisind resurse.
La polul opus, cel mai mic procent de tranzacții realizate exclusiv din resurse proprii a fost înregistrat în Cluj, de peste 51,6%, sub 48,8% dintre locuințele tranzacționate aici fiind
Compania va procesa Bitcoin în urma unui parteneriat încheiat cu BTCXChange.ro, o platformă locală de tranzacționare a monedei virtuale, care numără, în prezent, peste 3.000 de utilizatori
Cu tehnologia și fondurile pe care le are la dispoziție, compania națională petrolieră Petroleos nu poate procesa petrolul, iar tot ce poate face este să dilueze combustibilul.
Cei doi giganți din industria IT erau implicați în aproximativ 20 de procese legate de folosirea brevetelor pentru telefoane mobile, Wi-Fi, conținut video pe Web și alte tehnologii.