Kelemen Hunor declara, la finalul lunii septembrie, că mai face parte din Guvern pentru că președintele Traian Băsescu nu a semnat încă decretul de schimbare a sa din funcție, el arătând
Piața sa se situează pe poziția a opta ca dimensiune în Europa și este așteptată să genereze venituri de 408 milioane de dolari în acest an, potrivit Newzoo.
„Având în vedere că în data de 11.12.2015 a fost finalizat Contractul încheiat cu SC 3D România SA, iar aprobarea și parcurgerea procedurerii de delegare a gestiunii până la finalizarea
Ministerul britanic al energiei a avertizat că țara sa va bloca achiziția în întregime a RWE Dea, care deține câmpuri de petrol și gaze naturale în Marea Nordului.
În condițiile în care activitatea sa nu au fost niciodată o sursă consistentă de venit, conducerea companiei a decis să retragă definitiv aplicația Vine.
Cifra de afaceri a companiei Xerox Echipamente și Servicii SA a crescut cu 2,5% la 91,9 mil. lei, în timp ce numărul mediu de angajați a crescut la 76, cu patru mai mulți decât în anul
El a fost numit în această poziție la începutul verii trecute, fiind însă nevoit să demisioneze după desemnarea sa ca ministru al fondurilor europene în guvernul Ponta, cele două funcții
ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa