Planurile de dezvoltare includ deschiderea unui call center și extinderea ofertei pentru a include rețete vegane, pizza cu blat integral, fără gluten, care sunt cerute acum de clientela
„România a devenit un hub pentru investitorii din servicii (BPO, share service center-uri) tocmai pentru că salariile aici sunt mai mici decât în vest.
toamna anului 2005 poziția de managing director pentru România al firmei de consultanță, iar printre operațiunile pe care le avea la acea dată se mai numărau organizarea unui call center
În prezent, cele mai importante firme din grupul Gral sunt Gral Medical și Medical Center Gral, unde activează peste 24 de clinici și laboratoare și o echipă medicală de peste 1.200
În prezent, discounter-ul detine patru magazine, dintre care două sunt în București, respectiv în Mega Mall și Militari Shopping Center, unul este în Focșani (Focșani Mall) iar din
Gral Medical face parte din grupul Gral, alături de Medical Center Gral, unde activează peste 24 de clinici și laboratoare și o echipă medicală de peste 1.200 de persoane.
Afacerile lui Poroșenko „au fost complicate de poziția sa oficială și de deciziile pe care a fost nevoit să le ia ca președinte“, a explicat Yuri Yakimenko, analist în cadrul Razumkov Center
Globalworth a fost în ultimii ani printre cei mai activi investitori din piața imobiliară locală, cumpărând și răscumpărând proiecte precum Tower Center, UpGround sau City Mall.
Centrul Medical Arcadia Bucovina din Suceava
Arcadia va deschide o clinică la Suceava în perioada următoare;
Se concentrează pe servicii de imagistică medicală;
Arcadia Medical Center