al Africii de Sud, una dintre cele mai mari economii emergente, la BB+ de la BBB-, arătând că recenta demitere a ministrului său de finanțe Pravin Gordhan, respectat la nivel internațional
nevoie de capital suplimentar în urma adoptării de către autoritățile de reglementare a unor noi reguli, până la sfârșitul lui 2018, pentru uniformizarea prevederilor la nivel internațional
Detaliile prin care fondul de investiții Mid Europa Partners a preluat operatorul de servicii medicale Regina Maria de la fondul de investiții Advent Internațional și de la fondatorul
Evoluția cursului de schimb, cauzată de contextul internațional nefavorabil peste care s-a suprapus tensiunea politică internă, este conjuncturală, cotațiile monedei naționale în raport
Ghidul britanic Chambers Europe, o publicație reper pentru piața avocaturii la nivel internațional, a desemnat joi seară casa de avocatură NNDKP, fondată de Ion și Manuela Nestor în
Fondul Monetar Internațional a impus Guvernului să renegocieze contractul pentru linia de cale ferată Vâlcea-Vâlcele, a cărui valoare a crescut de patru ori după ce a fost suspendat
Intervențiile BNR în vederea susținerii leului ar trebui să fie limitate la atenuarea volatilității cursului de schimb, este recomandarea pe care Fondul Monetar Internațional (FMI)
anul acesta o creștere economică de 1%, după un an 2012 în care economia a stagnat, lunile noiembrie și decembrie ale anului trecut aducându-i României o altă imagine la nivel internațional
UNIQA România, alcătuită din UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de Viață, parte a grupului internațional austriac cu același nume, are în plan creșteri pe zone în care prezența asigurătorului