România rămâne una dintre economiile europene în care numerarul continuă să joace un rol important, însă ritmul cu care consumatorii adoptă plățile digitale este unul dintre cele mai
Aquila Part Prod Com (AQ), unul dintre cei mai mari distribuitori de produse FMCG din România, se tranzacționează la Bursa de Valori București la un multiplu preț/profit (P/E) de
Pe 20 mai, AROBS Transilvania Software a anunțat numirea lui Porter Haney în funcția de Chief Revenue Officer (CRO) al grupului, rol în care va coordona strategia de dezvoltare comercială
Oltina Impex Prod Com din Urlați, județul Prahova, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 499 de milioane de lei, în creștere cu 17% față de anul precedent, situându-se astfel
Se simțea atras de antreprenoriat, era în căutare de idei de business și i-a atras atenția o imagine de pe internet cu niște panouri publicitare pe roți, biciclete cu rol comercial,
Programele finanțate de subsidiara locală a companiei americane Microsoft în cei 25 de ani de prezență pe piața locală au jucat un rol important în dezvoltarea și adopția de tehnologie
Nicuța Enache și-a deschis propriul restaurant în Capitală la finalul anului 2014 după ce timp de 12 ani a lucrat la Roma, în apropiere de Vatican, acolo unde a pornit de la zero, învățând
director general al BVB în perioada 2013-2017 și cofondator al Cornerstone Communications, prima companie din România specializată în relația cu investitorii, guvernanța corporativă, cu rol
urmăriți de traderi prin intermediul unor „dosare“ care monitorizează bonitatea și evoluția în timp ale fiecărui client, a spus ieri Iancu Alexandru, președinte și acționar al Rod