Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România și una dintre cele mai mari companii de pe bursă din portofoliul statului, a încheiat un contract de 6
Conducerea producătorului de electrozi Electrocarbon Slatina (ELNG), care a beneficiat până recent de un contract cu Hidroelectrica pentru furnizare de energie la unele dintre cele
Firma de construcții Comnord București (COSC), controlată de unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri, Sorin Crețeanu, a încheiat în luna martie un contract de antrepriză
Negocierile dintre Hidroelectrica și Energy Holding, compania care are al doilea cel mai mare contract de achiziție de energie cu producătorul de stat după Alro, erau încă
Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică și gaze naturale de pe piața locală, anunță semnarea unui contract de 360.000 de euro cu Avastar
în domeniul transporturilor, depozitării, logisticii și distribuției, și-a extins capacitatea de depozitare în MLP Bucharest West la 10.000 de metri pătrați, după ce a semnat un contract
distribuție din Europa, a încheiat cu grupul CTP, specializat în închirierea de spații industriale, cea mai mare tranzacție de închiriere de pe piața logistică din România, un contract
de Ibănești“, un business de 7 mil. euro în 2016, își va mări capacitatea de producție până în 2020, ajungând să proceseze 150.000 de litri de lapte pe zi, după ce a semnat un contract
Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE) și cel mai mare proprietar de birouri din România, a semnat un contract de leasing pentru Globalworth