educației (față de situația din prezent, când sunt alocați educației aproximativ 3% din PIB), investiții în învățământul vocațional, programe de studiu îmbunătățite, profesori mai bine
Așa ar trebui să fie, dar doar patru firme tip “PECO“ au răspuns criteriilor noastre (toți rezidenți).
Cei mici par într-adevăr să fie performerii comerțului.
Reducerea CAS vine ca un efect marginal după mai multe introduceri de taxe, astfel că nu se poate vorbi de o disponibilizare de resurse în sectorul privat, consideră Mihai Bogza, președintele
Afacerile de familie create sau preluate de miliardarii lumii au ajuns, în cea mai mare parte, să devină lideri și pe piața locală, fie din perspectivă de business, fie din punctul
Afacerile de familie create sau preluate de miliardarii lumii au ajuns, în cea mai mare parte, să devină lideri și pe piața locală, fie din perspectivă de business, fie din punctul
Cel mai bine cotați avocați din Londra au ajuns să câștige 1.300 de euro (1.000 de lire) pe oră, cel mai mare onorariu de până acum, scrie cotidianul Financial Times, care citează studiile
Cel mai ieftin producător de energie din România a fost văzut timp de mai bine de un deceniu ca un borcan cu miere, lucru care într-un final a îngenuncheat perla sectorului energetic
Lanțul american de pizzerii Domino’s, adus pe piața locală în sistem de franciză de grupul Rădăcini cu activități în industria auto, a terminat anul trecut cu afaceri de aproape 10...