Administrate Privat din România (APAPR) și director general al BCR Pensii, spune în cadrul unei conferințe de presă că fondurile de pensii Pilon II au generat un randament mediu de 6,2% în 2020
Dinamica creditării agriculturii a rămas la un nivel înalt și în 2020, ritmul de creștere al finanțărilor pentru acest sector ajungând la finalul anului 2020 la 11,5%, comparativ
Creditele noi de consum și ipotecare luate de populație de la bănci, în lei și în euro, au scăzut în 2020 cu circa 7% față de 2019, la 34,3 mld. lei, acesta fiind primul an de scădere
Miercuri, 30 decembrie, bursa de la București a înregistrat ultima ședință de tranzacționare din 2020, un an de o volatilitate sălbatică pe piețele de capital și care va rămâne bine
Cei care au avut curaj și au intrat la tranzacționare pe 23 martie 2020, când Bursa românească atingea minimul anului și la fel ca și piețele externe era în scădere puternică pe fondul
Bittnet (simbol bursier - BNET) a raportat o cifră de afaceri consolidată de 55 milioane lei în prima jumătate a anului 2020, o creștere de 39% față de aceeași perioadă a anului trecut
Companiile din România și-au planificat deja bugetele pentru anul 2020, însă sunt multe întrebări legate de situația macro a României și de schimbările legislative și fiscale care ar
Consiliul General al Primăriei Capitalei a aprobat la finalul săptămânii bugetul pe 2020 propus de primarul general Gabriela Firea care prevede venituri la bugetul local de 7,2 miliarde