Fondul de private equity Innova Capital, unul dintre investitorii financiari cei mai activi în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, ridică cel de-al șaptelea fond și vrea
putea fi inclus în indicele de referință BET la revizuirea ale cărei rezultate sunt așteptate în această săptămână, cel mai probabil în locul Sphera Franchise Group, estimează BT Capital
Un an mai târziu, investitorii au vândut la 0,6 lei, într-o tranzacție DEALS de 131 milioane de lei, al cărui cumpărător a fost Lion Capital; compania a fost criticată în mai multe
, prezent și în piața locală, a anunțat un plan strategic până în 2030, care prevede investiții totale de aproximativ 24 miliarde de euro, susținute parțial printr-o majorare de capital
România nu este o țară mică și dacă va da prioritate finanțării economiei private prin piața de capital va putea accelera creșterea, iar contextul este foarte important dacă are propriile
Evergent, Lion Capital, Transilvania Investments, Infinity și Longshield - cele cinci foste SIF-uri listate la Bursa de Valori București - au livrat în ultimul an randamente între 12%
derulată în parteneriat cu Asociația Tășuleasa Social, unde reprezentanți ai Băncii de Investiții și Dezvoltare, Bursei de Valori București, industriei de private equity și venture capital
IMM Invest a fost, în 2020, o oportunitate pentru firmă să-și doteze întreaga suprafață cu sisteme de irigații, vitale pentru agricultură în anii secetoși, dar și să-și asigure capitalul
Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, susține că banca centrală nu urmărește profitul băncilor, ci dacă ele au destul capital să funcționeze: Dacă s-au făcut abuzuri fiscale, nu este