Tranzacția prin care JC Flowers a cumpărat Piraeus Bank România a primit toate aprobările, inclusiv de la BNR, fondul de investiții internațional devenind astfel noul proprietar al...
Bursa de Valori București (BVB), operatorul pieței de capital din România, a facilitat cu succes finanțări de peste jumătate de miliard de euro în perioada ianuarie-august 2020, va...
Cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, la care contribuie obligatoriu 7,6 milioane de salariați români, au încheiat luna august din 2020 cu active totale de 68,5 mld. lei...
România începe să intre pe radarele fondurilor de investiții mari, însă face pași timizi, astfel că între cele mai mari zece fonduri de private equity din lume (după activele pe ca...
Compania a contractat peste 250 MW din surse regenerabile prin 5 proiecte finalizate și alte 7 aflate în diverse stadii de execuție în România și are proiecte în pregătire care totalizează
OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a terminat primele șase luni ale anului cu 10.158 de angajați, în scădere cu 387 față de finalul anului trecut. Această reducere a n...
În primul rând, am dori să precizăm faptul că România oferă un mediu foarte atractiv pentru investițiile în energie regenerabilă comparativ cu alte zone din Europa, ceea ce va continua
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private Pilon II din România, a ieșit din acționariatul companiei franceze Eurofins, acolo unde avea 105 mil. lei, fiind singura investiție s...
Instituțiile financiare care oferă servicii de plăți în România, precum băncile, emitenții de monedă electronică sau instituțiile de virament poștal, sunt obligate, de la începutul...