Celelalte centre Stefanini din Europa sunt în Cracovia (Polonia) și Bruxelles (Belgia), însă setul de limbi străine pentru care oferă suport IT diferă față de cel disponibil în România
Pe site-ul berii Ground Zero cei doi fondatori spun că malțul este adus în proporție de 90% din Marea Britanie, restul de 10% având ca proveniență Germania, Olanda sau Belgia.
Miniștrii celor trei țări, împreună cu oficiali din Italia, Polonia, Belgia și Luxemburg, au trimis Comisiei Europene o scrisoare comună în acest sens, potrivit Reuters.
Fondurile mutuale sunt principala investiție a pensiilor private din Belgia și Germania. Expuneri ridicate pe acțiuni au fondurile din Danemarca și Suedia.
Liberalizarea pieței muncii din 2014 pentru români și bulgari nu a generat mult temuta „invazie“ a românilor în state precum Marea Britanie, Germania, Austria, Belgia sau Franța, având
cursurile acestui program de educație se află modulele de studii internaționale oferite în cadrul celor 12 luni de studiu la Nyenrode, având în vedere că programul include module în Belgia
euro cu o datorie superioară bogăției naționale: Grecia (cu o datorie echivalând cu 176,9% din PIB), Italia (132,7% din PIB), Portugalia (129% din PIB), Cipru (108,9% din PIB) și Belgia
România, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Turcia
„Iar pe segmentul de trading Tinmar activează în mai mult de 20 de țări, acoperind peste 85% din teritoriul UE (Franța, Germania, Belgia