Heraeus România a realizat anul trecut un profit net de 8,1 mil. lei (1,6 mil. euro), cu 70,2% mai mare față de anul precedent, când compania a obținut un câștig net de aproape 4,8
Ei nu au precizat de cât timp operează compania Domo SRL magazinele cu același nume și nici care este activitatea Family Home Concept SRL (fosta Domo Retail SA).
Românii se află pe ultimul loc într-un clasament european al averii financiare nete realizat de banca centrală a Danemarcei, sub Slovacia, Bulgaria și Polonia.
Marja netă de dobândă (NIM) este considerată în literatura de specialitate un indicator al profitabilității băncilor, dar și un proxy informativ pentru costul intermedierii financiare
Marja netă de dobândă (NIM) este considerată în literatura de specialitate un indicator al profitabilității băncilor, dar și un proxy informativ pentru costul intermedierii financiare
mari au cules în prima jumătate a acestui an roadele creșterii inflației și ale dobânzilor interbancare, majoritatea jucătorilor raportând creșteri spectaculoase ale câștigurilor nete
Hidroelectrica (H2O), cea mai mare companie de stat din România, evaluată de investitorii de la Bursa de Valori la 80 mld. lei, a încheiat primele trei luni din 2026 cu un profit net