Firmele din grupul Alpiq au fost, în trecut, printre așa-numiții „băieți deștepți“, adică beneficiarii unor contracte pe termen lung de achiziție a energiei de la Hidroelectrica la
Renegocierea contractului cu Hidroelectrica și reducerea portofoliului de clienți pe partea de furnizare au făcut ca vânzările pe partea de furnizare să scadă de la 93,3 mil. lei la
total de peste 2 mld. euro, controlată de municipalitatea orașului Viena. deține în România un portofoliu format din 31 de microhidrocentrale, achiziționate de la Hidroelectrica
În ceea ce privește sursa energiei vândute, compania nu are și nici nu a avut vreun contract direct de achiziție cu Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie din România
Principalii clienți sunt producătorii de energie din România, precum Hidroelectrica, sau firme din domeniul de distribuție și transport al electricității, precum CEZ Distribuție, Electrica
fondatorului Microsoft și-a luat expunere la sectoarele strategice ale economiei românești, având în vedere că principalele companii din portofoliul FP sunt OMV Petrom, Hidroelectrica
Acest lucru este posibil prin faptul că în acest coș reglementat intră numai producătorii ieftini de energie, respectiv Nuclearelectrica și Hidroelectrica, la prețuri stabilite de ANRE