Romaqua Group, producătorul de băuturi care deține brandul Borsec, o afacere controlată de Octavian Crețu și Nicolae Palfi, a devenit în 2017 cel mai mare business antreprenorial din
Lucian Ungureanu, cloud business group lead, Microsoft, afirmă că această perioadă reprezintă pentru companii o mai mare deschidere către adoptarea de tehnologii, iar acest proces este
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat miercuri emiterea certificatului de înregistrare a obligațiunilor corporative de 8 mil. lei emise de Agroland Business System,
Nestle Professional, devizia grupului Nestle România care are activități legate de consumul în afara casei, a fost cea mai afectată de criza generată de pandemia Covid-19.
Astfel, companiile aeriene își regândesc modelul de business și harta destinațiilor pentru a se adapta noilor condiții de zbor și celor economice și sociale.
Cele mai mari zece grupuri și producători de componente auto de pe piața locală au înregistrat în 2019 un business cumulat de 42,6 mld. lei, în creștere ușoară.