„Din punct de vedere legislativ într-adevăr avem niște puncte importante în fața noastră – Codul comunicațiilor, legea securității 5G și licitația de spectru.
Este o anomalie, într-adevăr, iar după câtă tevatură a provocat în sistem, este puțin probabil ca legea să treacă de promulgare sau de Curtea Constituțională.
Legea dării în plată este neconstituțională, încalcă o serie de principii de drept și transmite un mesaj periculos către investitori, că legiuitorul poate interveni oricând în
Cinci din cele mai mari zece bănci, respectiv BCR, BRD, Banca Transilvania, ING și CEC, au revenit cu avansul minim la nivelul de 15%, practicat înainte de existența discuțiilor pe legea
Sunt multe companii care, deși sunt filiale locale ale unor companii mai mari, nu au tehnologia necesară din zona big data, nu au ceea ce se cheamă data driven strategy, dar există
se află Carmen Dumitrache, director executiv de resurse umane în cadrul operatorului Telekom România, Andra Antonescu, chief human resource officer în cadrul companiei IT Cegeka
licitației organizate în iunie 2022 de Institutul Belgian pentru Servicii Poștale și Telecomunicații (BIPT), prin intermediul unui joint-venture cu Citymesh NV, parte a grupului Cegeka