Apple Inc. se pregătește să permită existența unor magazine de aplicații alternative pe iPhone și iPad, ca parte a unei revizuiri radicale menite să alinieze compania cerințelor stricte
Cu un număr mediu de cinci angajați, Ecco Group Development, compania locală care operează platforma Epin de reîncărcare electronică a cartelelor preplătite, a încheiat 2025 cu o cifră
Una dintre principalele provocări cu privire la România este numărul de insolvența și faptul că această procedură poate fi abuzată, spune Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank Romania, prezent
20 din 60 de investiții străine directe în România în 2023 au vizat sectoarele software și IT, arată cel mai recent studiu EY Attractiveness Survey Romania 2024.
În cadul unei conferințe de specialitate, The Economist Romania Government Roundtable 2026, președintele, premierul și miniștrii cabinetului și-au enunțat politicile ce le urmăresc
OTP Bank Nyrt, cel mai mare creditor din Ungaria, este pe cale să vândă unitatea sa din România către Banca Transilvania SA în primul trimestru al anului, potrivit unor persoane familiare
O echipă mixtă de experți ai Deloitte Marea Britanie, Deloitte România și Reff & Asociații, membră a rețelei globale Deloitte Legal, a oferit consultanță companiei Chimcomplex SA Borzești