Softbinator Technologies, companie locală de software fondată de Daniel Ilinca, a anunțat încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru preluarea în integralitate a E-spres-...
Producătorul și furnizorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG), controlat în proporție de 70% de statul român prin Ministerul Energiei, a raportat la BVB constituirea unui
Cariera executivului român Tudor Mureșan, pe care și-a construit-o în cadrul gigantului american Mars, l-a purtat de la București la Tokio, în decursul a circa un deceniu.
Plata a fost efectuată în exercitarea drepturilor statului român în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
CAPEX.com, platforma de tranzacționare de instrumente financiare fondată de antreprenorul român Octavian Pătrașcu, a anuntat intentia de a fuziona cu NAGA Group din Germania și de a
Statului român i-ar reveni 1 miliard de lei, în timp ce conturile Fondului Proprietatea ar fi alimentate cu 250 milioane de lei dacă această propunere va trece de votul reprezentantului
„Creșterea de anul trecut s-a bazat pe amplificarea colaborării cu clienții existenți, dar și pe atragerea unora noi din retail și servicii financiar bancare.
Acționarii IAR Brașov (simbol bursier - IARV), companie cu activitate în repararea și întreținerea de aeronave controlată de statul român (64,9%), au aprobat miercuri distribuirea unor
Zitec, un dezvoltator local de aplicații online la care eMAG - cel mai mare retailer online - deține un pachet de 25% din acțiuni, a înregistrat în 2017 un profit net de 0,48 milio...
Mai mult de 70% dintre români nu merg la timp la consultații oftalmologice, reiese dintr-un studiu realizat de Lensa.ro în intervalul Ianuarie - mai 2019 pe un eșantion de 6.000 de...