Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat de la implementarea programului Prima casă din 2009 și până în prezent aproximativ 184.000 de garanții, în valoare
până la sfârșitul anului viitor indicatorul va ajunge la aproximativ 1,9%, a declarat în cadrul emisiunii de business ZF LIVE Ionuț Dumitru, economist-șef al Raiffeisen Bank și președinte
Pole to Win International (PWTI), cea mai mare companie japoneză de outsourcing de IT, cu peste 4.000 de angajați la nivel global, are în plan să ajungă de la 10 oameni la 300 în noul
Fondul Proprietatea a vândut 1,9 miliarde de acțiuni la OMV Petrom (SNP) prin intermediarul BCR la prețul de 0,2081 lei/acțiune, ceea ce echivalează cu un pachet trecut prin mâinile
MedLife, cea mai mare rețea privată de servicii de sănătate din România, dorește să se listeze pe piața de capital de la București, iar întrebarea este dacă va reuși să convingă
La finalul celor patru ani, executivii acestor jucători strategici vor fi semnificativ mai înstăriți față de momentul în care au devenit directori la stat în contextul în care unii
Euxin Constanța, care s-a retras la finele lunii octombrie de la tranzacționare, a cumpărat în ședința de pe 20 decembrie un pachet de 400.000 de acțiuni la SIF Transilvania la prețul