echipamente sportive Sportisimo, prezent local din 2015, are în plan să continue dezvoltarea pe piața din România, pe care o consideră a fi una dintre cele mai importante pentru grup
Publicis Groupe, al treilea grup de advertising din lume după venituri, a anunțat o încetinire a ritmului de creștere a veniturilor în al doilea trimestru, în contextul în care compania
Producătorul italian de utilaje agricole Maschio Gaspardo, cu afaceri anul trecut la nivel de grup de 235 de milioane de euro, a ajuns să producă în România aproape 1.000 de utilaje
magazine de la compania Aliment Murfatlar Constanța, afacere controlată de producătorul de ulei Argus Constanța (55,04%) și de producătorul din industria de panificație Dobrogea Grup
Trei dintre acționarii A&D Pharma, cel mai mare grup din industria locală de medicamente, au renunțat în primăvara acestui an la acțiunile pe care le dețineau în cadrul rețelei de clinici
Autostrada Deva-Orăștie, cu o lungime de 32,5 kilometri, construită de austriecii de la Strabag și de firma românească Straco Grup, ar trebui să fie următoarea autostradă pe care se
Bogdan Florea, fondator și CEO al Connections Consult, un grup de companii care activează în piața de transformare digitală din România, dar cu birouri și angajați și pe piețe externe
Dumitru Oprițoiu, project manager Centrul de Expertiză Europeană Europuls, grup creat în urmă cu 10 ani de experți români în afaceri europene, spune că România va primi în următorii
Planurile de extindere ale Connections Consult (simbol bursier CC), grup de firme specializate în furnizarea de soluții software, sunt strâns legate pe viitor de nivelul de prosperitate