România și-a întărit în primul semestru poziția de exportator net de electricitate, cu un raport al exporturilor la importuri de 4,5 la 1, în condițiile în care supraproducția internă
Din topul celor mai mari zece companii listate pe piața alternativă de capital AeRO după valoarea capitalurilor proprii, patru dintre ele au înregistrat aprecieri ale acțiunilor, cinci
Casa maghiară de brokeraj Concorde Securities, care administrează investițiile din Europa Centrală și de Est ale fondului suveran al Norvegiei, printre cele mai mari din lume, s-a înregistrat
femeilor sunt mai mici decât ale bărbaților pentru că sunt mai puține femei în câmpul muncii, iar o mare parte dintre acestea ocupă funcții din departamente suport ale afacerilor,
Românii aveau economii în lei la bănci în valoare de peste 100 miliarde de lei (23 mld. euro) la finalul lunii noiembrie, în creștere cu 12,1% față de aceeași perioadă a anului tre...