Ponderea debitorilor care au contractat credite Prima casă și care au capacitatea plății unui avans la credit semnificativ mai mare decât cel minim solicitat deprogram este în creștere
Ponderea debitorilor care au contractat credite Prima casă și care au capacitatea plății unui avans la credit semnificativ mai mare decât cel minim solicitat deprogram este în creștere
Volkswagen, cel mai mare constructor auto al lumii, va plăti peste 100 milioane de euro sub formă de amenzi după ce a ratat la mustață țintele stricte ale UE privind emisiile în 2020
Economia României a înregistrat în trimestrul trei al anului o scădere de 6% față de perioada similară din 2019, în timp ce la nivelul primelor nouă luni PIB-ul s-a contractat cu 5,1%
Ministerul Transporturilor anunță că până la termenul limită au fost depuse 15 oferte pentru contractul care prevede proiectarea și execuția lucrărilor pe secțiunea 3, Cornetu – Tigveni
producători de automobile și componente auto nu permite companiilor specializate în dezvoltarea de spații industriale în România, în condițiile în care Dacia are deja un depozit contractat
în insolvență deținută de Nelu Iordache, fostul proprietar al Blue Air, ar putea reintra în posesia activelor companiei aeriene după ce Tribunalul Ialomița a decis să anuleze contractul
Financiară a aprobat modificarea și completarea normelor privind dovada încheierii asigurării RCA în cazul unui control, șoferii având acum dreptul de a arăta poliției polița și contractul
SIF Banat Crișana (SIF1) anunță achiziționarea platformei industriale IMGB, cel puternic constructor de echipamente complexe din România din perioada comunistă, deținută din 2006 de