Industria aeronautică din România ar putea să atragă în acest an o serie de investiții în unități de producție, un număr de șase firme din domeniu fiind interesate să construiască,
România are prețuri similare cu cele din Polonia deși salariul mediu local de 380 de euro net este de până la de două ori mai mic, potrivit datelor institutului de statistică european
Decathlon, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața mondială a echipamentelor sportive, produce în România biciclete, pantofi din piele și îmbrăcăminte.
Orange a inaugurat ieri, la București al doilea smart shop din România, un nou concept de magazin axat pe experiența digitală și servicii suplimentare pentru consumatori.
România nu a fost inclusă pe lista scurtă în vederea unui upgrade pentru piețele emergente, deși la începutul anului speranțele pieței locale de capital erau că se va întâmpla acest
Operatorul de servicii medicale private Anadolu din Turcia, care a atras anul trecut aproape 850 de pacienți români, intră direct pe piața locală prin deschiderea unei reprezentanțe
Intel Software Development (București) și Wind River (Galați), companii deținute în România de gigantul american Intel, au angajat anul trecut aproape încă 100 de oameni