Fondul Monetar Internațional (FMI) consideră că România ar putea înregistra în acest an o creștere economică de 2,4%, în timp ce analiștii locali au diminuat estimările de la 3% spre
denumirea BRICS, își unesc puterile pentru a rezolva problema subdezvoltării prin înființarea unor instituții care să aibă același rol și scop ca Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional
Bursa de Valori București (BVB), principalul operator bursier de pe piața locală de capital, a anunțat că a primit de la FTSE Russell, furnizor internațional de indici de acțiuni, o
activitatea contabililor de management, spune Jakub Bejnarowicz, head of Central and Eastern Europe CIMA (Chartered Institute of Management Accountants), unicul organism contabil internațional
Banca Internațională de Investiții (International Investment Bank –IIB), instituție multinațională de dezvoltare cu sediul la Moscova, a strâns angajamente de subscriere de 111 milioane
CFA România, asociația analiștilor financiari certificați internațional, a ales o nouă echipă de conducere formată din nouă membri, președinte al asociației fiind numit Adrian Codirlașu
Fondul Monetar Internațional a lansat în mod oficial procesul de selectare a directorului său, deși puțini văd șanse de apariție a unui contracandidat serios al actualului managing
specializat în dezvoltarea de jocuri online, a primit o investiție din partea fondului Catalyst România, axat pe susținerea IMM-urilor de tehnologie, pentru a se extinde la nivel internațional
Guvernul a negociat cu Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru anul viitor o majorare salarială cuprinsă între 3-4% pentru profesori debutanți și medici rezidenți, pentru celelalte